TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de spus

Istorie, arheologie, antichitate, evul mediu, muzee, etc.

Moderatori: vlahul, berserkr

Scrie răspuns
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de spus

Mesaj de popoviciliza »

Timis scrie:Din noile bancnote 2018 seria ,,Isarescu" se pare ca vom ramane doar cu bancnota de 100Lei.
- 2019 Mai, urmeaza DEMISIA lui Isarescu si PENSIONAREA lui Ion Nitu !!!
- 2019 v-a aduce un set complet de bancnote cu un nou Guvernator si un nou Casier Central.
O vara racoroasa!
Timis scrie: Va propun sa deschideti un TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si sa discutam acolo cei care avem ceva de spus.
Cordiale Salutari
Timis
Timis scrie: Nu doresc sa intru in polemica cu nimeni dar vreau sa punctez cateva elemente fara patima sa fie clar intelese lucrurile pentru cine vrea sa le inteleaga:
[...] Datorita evolutiei nefavorabile a pietii BNR a fost nevoita sa suplimenteze si cu bancnota de 50 de lei 2018 ( sa speram ca este ultima pe 2018 din serie ) .
De noul set complet de bancnote cu noul Guvernator si noul Casier Central ne vom bucura in 2019.
2- Daca recititi cu atentie am sugerat sa deschideti d-stra un nou TOPIC...:)
Inchid prin aceasta interventie orice postare a mea legata de ascest subiect care se desfasoara intr_un loc nepotrivit ,,Discutii-monede moderne" si va doresc o toamna frumoasa.
Timis
... aş fi pus la revista presei, dar a apărut obiecţia (al doilea şi al treilea quote de mai sus mi se adresează) că să fac topic separat. Şi s-a făcut şi acum este topic separat. Dacă nici aici nu îi este locul, aştept sugestii de la cei interesaţi.

Parlamentul l-a validat pe Mugur Isărescu guvernator BNR
03.07.2019 Digi24

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului l-a validat, în plen reunit, pe Mugur Isărescu în funcția de guvernator al BNR, precum și componența Băncii Naționale. [...]

Mugur Isărescu a fost votat de 329 de parlamentari din totalul de cei 344 de aleși prezenţi la plen. Votul a fost unul secret, cu buletine. [comment: iată că nu s-a retras şi nici nu a picat]
Florin Georgescu este propunerea pentru funcțiile de prim-viceguvernator al BNR și vicepreședinte al Consiliului de Administrație.
Comisiile de buget-finanțe i-au mai validat pe Leonardo Badea și Eugen Nicolăescu pentru a fi membru ai Consiliului de Administrație și respectiv viceguvernator al BNR.
Pentru funcția de membru al Consiliului de Administrație al BNR, Parlamentul a aprobat următoarea componență:
-Csaba Balint
-Gheorghe Gherghina
-Cristian Popa
-Dan-Radu Rușanu
-Virgiliu-Jorj Stoenescu

https://www.digi24.ro/stiri/economie/pa ... nr-1154838
Ultima oară modificat 09 Apr 2020, 18:09 de către popoviciliza, modificat de 2 ori în total.
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de

Mesaj de popoviciliza »

Menţionez că nu sunt în totalitate nici de partea celor care au ceva de spus şi îl cred, nici de partea celor care au ceva de spus şi nu îl cred pe Isărescu (şi ce spune el), pentru că:
- şi el atrage atenţia că dacă se înţelege chiar şi o infimă parte din ce spune înseamnă că nu a comunicat bine
- şi pentru că dacă dau comment-uri le dau pe bază de citate (cele mai multe din interiorul lui Isărescu), nu din ideile mele
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de

Mesaj de popoviciliza »

Să integrez și raportul BNR pe anul 2018 (analizat și aprobat de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României în ședința din 7 iunie 2019 și înaintat Parlamentului României în conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României) https://www.bnr.ro/files/d/Pubs_ro/Anuale/RA2018.pdf

Iată numerarul de plastic şi de metal aflat în circulaţie, milioane lei, până în 2018 inclusiv:
2005 11.564
2006 14.670
2007 23.058
2008 26.960
2009 25.617
2010 28.253
2011 32.357
2012 31.477
2013 32.830 (modificat în jos în raportul pe 2017 faţă de 34.784 în raportul pe 2016!)
2014 36.826 (modificat în jos în raportul pe 2017 faţă de 39.890 în raportul pe 2016!)
2015 42.939 (modificat în jos în raportul pe 2017 faţă de 46.482 în raportul pe 2016!)
2016 50.298 (modificat în jos în raportul pe 2017 faţă de 54.672 în raportul pe 2016!)
2017 58.872
2018 65.053

Numerar în circulație mii lei în 31 decembrie 2018 (faţă de 31 decembrie 2017):
Bancnote..79.171.961 (faţă de..72.957.471)
Monede........561.916 (faţă de......515.229)
Total .......79.733.877 (faţă de..73.472.700)

Și în 2018 leul s-a ţinut excepţional de bine faţă de euro: în 03.01.2005 1 euro era 3,931 lei, iar la 31.12.2018 1 euro era 4,6639 lei, adică o creştere de numai 118,64% faţă de un incredibil 562,55% creştere numerar în circulaţie.
x masa monetara.jpg
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
Ultima oară modificat 05 Iul 2020, 15:05 de către popoviciliza, modificat 1 dată în total.
Avatar utilizator
picard
******
******
Mesaje: 561
Membru din: 01 Dec 2007, 16:37
Localitate: BUCURESTI, Ploiesti

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de

Mesaj de picard »

As comenta multe despre BNR si acest domn Isărescu....
Ma limites la singura fraza:

In democratie activand domnul sus numit l-a depasit (cu mult) pe Ceaușescu la numarul de ani in functia de conducere la BNr. (Nu mai calculam trecerea prin politica si functia de premier).
Talerul şi mahmudeaua sunt a omului nebun.
Zimţii dă florin sunt solzii care dracu-i poartă-n spete.
Guldenul mare ca roata dîmprejur dă sfîrc la fete
La fel duce în ispită, firfiricul şi carboava
Ca şi filtrul dă amoriu picură-şi în sîn otrava,
Lira minte, rubla-nşeală, ţechinul te măsluieşte
Şi Mamona cînd vrei aur scuipă-n palme şi rînjeşte.
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de

Mesaj de popoviciliza »

Să integrez și raportul BNR pe anul 2019 (analizat și aprobat de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României în ședința din 22 iunie 2019 și înaintat Parlamentului României în conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României) https://www.bnr.ro/DocumentInformation. ... rectLink=1

Iată numerarul de plastic şi de metal aflat în circulaţie, milioane lei, până în 2019 inclusiv:
2005 11.564
2006 14.670
2007 23.058
2008 26.960
2009 25.617
2010 28.253
2011 32.357
2012 31.477
2013 32.830 (modificat în jos în raportul pe 2017 faţă de 34.784 în raportul pe 2016!)
2014 36.826 (modificat în jos în raportul pe 2017 faţă de 39.890 în raportul pe 2016!)
2015 42.939 (modificat în jos în raportul pe 2017 faţă de 46.482 în raportul pe 2016!)
2016 50.298 (modificat în jos în raportul pe 2017 faţă de 54.672 în raportul pe 2016!)
2017 58.872
2018 65.053
2019 71.402

Numerar în circulație mii lei în 31 decembrie 2019 (faţă de 31 decembrie 2018):
Bancnote..85.626.766 (faţă de..79.171.961)
Monede........608.827 (faţă de......561.916)
Total .......86.235.593 (faţă de..79.733.877)

Și în 2019 leul s-a ţinut excepţional de bine faţă de euro: în 03.01.2005 1 euro era 3,931 lei, iar la 31.12.2019 1 euro era 4,7793 lei, adică o creştere de numai 121,58% faţă de un incredibil 617,45% creştere numerar în circulaţie.
x masa monetara.jpg
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
mihailcristian
***
***
Mesaje: 58
Membru din: 25 Ian 2018, 09:41

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de

Mesaj de mihailcristian »

...atasez aici cu permisiunea celui care a solicitat clarificarea de mai jos, semnata si stampilata de BNR
178873290_957125141707348_7532633495610373980_n.jpg
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
sorin70
******
******
Mesaje: 2441
Membru din: 02 Apr 2005, 14:24

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de

Mesaj de sorin70 »

O veste "buna", se vor rezolva majoritatea problemelor :

https://adevarul.ro/economie/stiri-econ ... index.html
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de

Mesaj de popoviciliza »

... sau cum primează orice altceva decât competența, aici fix unde ne doare!

Bătrânul Vasilescu a ieșit cu o explicație care scoate pe bătrânul Isărescu din cauză (ocazie cu care l-a pus și pe Pașcu în context, ca să nu fie scandal după scandal: o dată și bine):

„Întrebat ce o recomandă pe Viorica Dăncilă pentru un post de consultant la BNR, Vasilescu a spus: „Dna Dăncilă a fost prim-ministru, a fost europarlamentar multă vreme. Cunoaşte toate căile din Uniunea Europeană. Acolo cunoaşte oameni ecologişti, din zona verde, oameni cu care a stat la masă, cu care a băut cafea, cu care a schimbat vorbe, se cunosc, ştiu ce pot...(...) La BNR se caută oameni care au uşi deschise la Parlamentul European, uşi deschise în cabinetele europene... Uşi deschise, ăsta este lucru cel mai important. Fără uşi deschise nu facem nimic pentru ţara asta”.
De asemenea, el precizează că Ioan Mircea Paşcu se va ocupa de probleme de strategie politică.”
https://www.mediafax.ro/politic/adrian- ... a-20087113

... și adaug și pe Petre Roman https://zin.ro/18/05/2021/administratie ... rescu-bnr/
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de

Mesaj de popoviciliza »

... cum spunea colegul la cererea căruia am menționat inițial că am făcut acest topic, azi îi vine rândul lui Ionel Nițu:

(Cristian Hostiuc)
[Pentru prima dată, Ionel Niţu, directorul din BNR care semnează, alături de Mugur Isărescu, pe bancnotele României, face dezvăluiri despre complicatul proces de tipărire a banilor, dar şi scoatere din circulaţie prin arderea lor. La un moment dat, Bucureştiul a primit căldură şi apă caldă prin arderea bancnotelor
Pentru prima dată, Ionel Niţu, directorul din BNR care semnează, alături de Mugur Isărescu, pe bancnotele României, face dezvăluiri despre complicatul proces de tipărire a banilor, dar şi scoatere din circulaţie prin arderea lor. La un moment dat, Bucureştiul a primit căldură şi apă caldă prin arderea bancnotelor
Ionel Niţu este director al Direcţiei Emisiune, Tezaur şi Casierie din Banca Naţională a României
♦ Foarte puţină lume a auzit de Ionel Niţu, directorul Direcţiei de Emisiune Tezaur şi Casierie din BNR, dar toţi românii intră în contact cu el în fiecare zi ♦ De mai bine de două decenii, semnătura lui, alături de cea a guvernatorului BNR Mugur Isărescu, apare pe toate bancnotele emise de Banca Naţională ♦ De-a lungul timpului, Ionel Niţu foarte rar a ieşit public ♦ Astăzi, în cadrul seriei 30 de ani de sistem bancar în România, el încearcă să facă puţină lumină în operaţiunea complexă de printare a bancnotelor, realizată de BNR.

Ionel Niţu, 21.05.2021, Ziarul Financiar

„În decembrie ’89, eram de trei ani angajat al Băncii Naţionale. Într-o filială, cea din sectorul 1 al Capitalei, unde lucram ca inspector de credite. Un concurs organizat în centrala BNR, în ianuarie 1990, a fost o şansă soldată cu transferul meu în strada Lipscani, ca inspector principal în Direcţia Organizare si Control. Cum o şansă a fost, în anii ce au urmat, colaborarea cu guvernatorul Mugur Isărescu în contextul intensificării procesului de transformare a BNR într-o bancă centrală de tip european, ce avea să se angajeze în avangarda trecerii României de la economia de comandă la economia de piaţă.

Noua lege a Băncii Naţionale, votată în primăvara lui 1991, i-a trasat instituţiei noastre un complex de noi obiective, începând cu stabilitatea preţurilor şi continuând cu dezvoltarea pieţei valutare, ce fusese redeschisă în februarie 1991, cu organizarea pieţei monetare şi, mai cu seamă, cu fundamentarea unei politici monetare competitive, care să contribuie la stabilitatea financiară a ţării. Şi, inevitabil, la întărirea monedei naţionale, care în anii 1980 trecuse printr-un proces intensiv de degradare. Noul CA al BNR, votat de Parlament pentru un mandat de opt ani, trecuse de îndată la elaborarea unui program de fortificare a leului, cu două mize: 1) creşterea puterii de cumpărare a monedei noastre, asigurându-i-se în final deplina sa convertibilitate; 2) scoaterea sistemului de bancnote din degradarea fizică la care ajunsese în împrejurarea în care în timpul vechiului regim, vreme îndelungată, nu au mai fost reînnoite bancnotele. Si cum, la 1 ianuarie 1992, am fost numit director adjunct în cadrul Direcţiei Te­zaur şi Caserie, am intrat direct în iureşul pregătirilor pentru schimbarea tuturor bancnotelor aflate în cir­cula­ţiilor. De fapt, programul preve­dea o schim­bare radicală a întregului sistem de bancnote. Inflaţia îşi luase avânt, în 1993 aveam să ne confruntăm cu nivelul ei cel mai de sus, expimat de o rată anuală de 300 la sută, aşa că progra­mul de diversificare a bancno­telor avea să-şi potrivescă ritmul cu cel al inflaţiei.

În Banca Naţională, începuse si lua avânt formarea unui corp profesional de elită. În Direcţia tezaur şi casierie, condusă de Dan Florescu, specialist cu o mare experienţă, predominante erau iniţiativa şi dorinţa de perfecţionare. Activitatea Direcţiei - având drept axe operaţiunile cu numerar şi producerea bancnotelor în cele două regii autonome subordonate băncii centrale (Imprimeria BNR si Monetăria Statului) sau de către alţi fabricanţi, externi – se extindea pe o gamă largă de atribuţii, între care amintesc primirea, păstrarea, depozitarea şi eliberarea numerarului din Tezaurul central, administrarea metalelor preţioase, în primul rând a aurului, si multe altele. Fără contribuţia unor specialişti ca Paula Stroescu sau Horia Ozarchevici sau începând cu 1 septembrie 1999, când am fost numit director la actuala Direcţie Emisiune, Tezaur şi Casierie, fără competenţa managerială a şefilor de serviciu Ion Corlănescu, Sasu Ghica şi Dan Popescu, o direcţie cu o plajă atât de largă de atribuţii ar fi imposibil să-si ducă la îndeplinire mandatul.

Din 1990 si până azi, etapă de etapă, ne-am lovit de probleme a căror rezolvare au cerut o creştere neîncetată a cunoştinţelor de specialitate, a experienţei, a capacităţii de organizare. Amintesc câteva, în ordinea în care ne-am confruntat cu ele, spre edificare.

1. Agravarea situaţiei determinate de insuficienţa numerarului, ca valoare, structură şi calitate, ceea ce afecta capacitatea băncii de a efectua plăţile la termene şi în totalitate, către băncile comerciale existente (BCR, BRD, BRCE, CEC) sau direct către unele întreprinderi sau instituţii. Este de reamintit faptul că până la 1 noiembrie 1990, când a fost înfiinţată Banca Comercială Română, dar şi după aceea o bună perioadă de timp, banca centrală a fost mandatată să efectueze operaţiuni de casierie pentru instituţia nou înfiinţată, plăţile şi încasările către clienţii acesteia făcându-se de către sucursalele BNR, până când BCR şi-a creat propria reţea de unităţi operative şi a fost în măsură să desfăşoare aceste operaţiuni.

2.Repornirea activităţii de impri­mare şi, mai ales, de realizare a unor noi bancnote, în totalitate de către Imprimeria băncii, încercare dificilă datorită limitării tehnice a utilajelor din dotare, a lipsei experienţei şi, în mod deosebit, a timpului limitat avut la dispoziţie pentru implementarea unor noi proiecte.

3. Trecerea de la o activitate de casierie în care toate operaţiunile se desfăşurau manual, la o activitate în care un rol esenţial îl aveau echipa­mentele specifice acestei activităţi, existente şi în celelalte bănci centrale şi care au condus, printre altele, la o reducere semnificativă a personalului din acest segment de activitate.

4. Eliminarea acelor reglementări care încorsetau activitatea cu numerar şi introducerea de noi reglementări ce au permis, pentru prima dată, redistribuiri de numerar între unităţile teritoriale ale aceleiaşi instituţii de credit şi, ulterior, între instituţii, ce au condus la o eficientizare a acestei activităţi, reglementări care ulterior, au fost implementate şi la nivelul Băncii Central Europene.

5. Reorganizarea activităţii de casierie din BNR prin reducerea semnificativă a numărului de sucursale şi, implicit, a personalului aferent acestei activităţi.

6. Nu în ultimul rând trecerea la imprimarea bancnotelor pe suport de polimer, urmată la scurt timp de complexa acţiune a denominării monedei naţionale şi implementarea tehnologiei de imprimare în relief.

Sunt relevante în acest sens, cu deosebire, aspectele legate de circulaţia numerarului în primii ani de după 1989 şi eforturile depuse de BNR pentru a putea ţine pasul cu noile schimbări, ce erau determinate în principal de noile cerinţe ale societăţii.

Am amintit, mai sus, că în ultimii ani ai deceniului ’80 lucram într-o filială a BNR. Se spunea la vremea respectivă că era cea mai importantă unitate a băncii centrale, având în vedere numărul unităţilor economice deservite şi importanţa acestora, iar una dintre activităţile pe care le verificam la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor repartizate în coordonare era şi aceea a respectării regimului operaţiunilor cu numerar. Astfel, am avut posiblitatea să constat uzura tot mai accentuată, prezentă la bancnotele aflate în casieriile acestora, întrucât nu se mai făcea o igienizare corespun­zătoare, dar mai ales, să cunosc eforturile şi încercările, pe care le depuneau şi făceau reprezentanţii întreprinderilor pentru a putea ridica de la bancă sumele reprezentând drepturile salariale sau de altă natură, în bancnote noi, scoase din fondul de rezervă al băncii. Câtă bucurie putea genera simplul fapt de a primi bancnote noi. Din păcate, în acea perioadă, dar şi imediat după 1989, a fost cât se poate de actual principiul din legea lui Gresham cum că ,,banii răi alungă banii buni din circulaţie”.

Ajungând în Centrala BNR, bineînţeles că am avut acces la informaţiile ce priveau eforturile depuse pentru a putea procura numerarul necesar efectuării plăţilor, greutăţile determinate de lipsa mijloacelor de transport valori corespunzătoare, ca nivel de protecţie sau ca număr, gradul ridicat de deteriorare a bancnotelor ce au trebuit puse în plăţi, deteriorare dată de perioadele prea lungi de timp aflate în circulaţie sau de condiţiile improprii de depozitare în tezaure a bancnotelor ce urmau a fi, de fapt, distruse.

După cum am arătat la început, pentru Banca Naţională a României şi Imprimeria BNR evenimentele din decembrie 1989 au încheiat o lungă perioadă în care nu se mai tipăriseră bancnote. Angajaţii Imprimeriei din sectorul de finisare a biletelor de bancă, fuseseră detaşaţi la Monetăria Statului, iar utilajele intraseră în conservare. În contextul restricţiilor impuse de conducerea statului, emisiunea de bancnote era percepută ca un vehicul inflaţionist, ignorându-se faptul că bancnotele aflate în circulaţie aveau un grad mare de uzură şi, ca atare, nu mai trebuiau utilizate în plăţi.

Însă, imprimarea de bancnote noi fusese interzisă de ,,Cabinetul nr. 2“, astfel încât biletele existente erau recirculate continuu, deşi unele ajunseseră „în stare jalnică”, după cum afirma fostul guvernator al Băncii Naţionale din acea perioadă, Decebal Urdea, trebuind a fi retrase, distruse şi înlocuite cu altele noi. De altfel, cele mai uzate dintre aceste bancnote, unele într-o asemenea măsură încât se rupeau chiar în timp ce erau ţinute în mână, fuseseră depozitate deja în vederea distrugerii. Deşi s-a explicat situaţia deosebit de gravă a lipsei bancnotelor tuturor celor care ar fi putut lua o decizie pentru soluţionarea ei, nimeni nu a putut lua vreo măsură. În disperare de cauză, guvernatorul Urdea a umplut un geamantan cu bancnote ce urmau a fi puse în circulaţie şi s-a prezentat cu el la Comitetul Central, sperând că starea avansată de uzură a acestora va fi un argument hotărâtor. A fost însă convins să nu deschidă geamantanul şi să plece cu el cu tot, cât mai repede, pentru a nu răspândi microbi în cabinetele conducerii de partid. Confruntat cu cererea constantă de bancnote bune pentru circulaţie, Decebal Urdea s-a hotărât să-i prezinte problema Elenei Ceauşescu. Fără să-l asculte până la capăt, aceasta l-a apostrofat că vrea să producă inflaţie prin tipărirea de bancnote noi. Problema a rămas astfel nerezolvată, în vreme ce bancnotele uzate continuau să circule şi să se deterioreze.

Se înţelege de ce, pe 25 decembrie 1989, un entuziast a scris în registrul de comenzi al Imprimeriei, cu speranţa că perioada grea s-a încheiat iar întreprinderea îşi va relua activitatea: „Trăiască România Liberă!“. De altfel, datorită valorii reduse a nume­ra­rului aflat în fondul de rezervă al băn­cii, la aceeaşi dată, au fost lansate de urgenţă primele comenzi de bancnote noi la cupiurile de 10 lei şi 100 lei.

Criza era însă departe de rezolvare, fiind încă pe pantă ascendentă. Odată cu începutul anului 1990, aprobarea de către noile autorităţi a restituirii părţilor sociale constituite de salariaţi la diverse întreprinderi a generat noi cereri de numerar. S-a mers până într-acolo încât grupuri de protestatari au pichetat sediul Băncii Naţionale, cerându-şi banii şi proferând injurii, jigniri şi ameninţări. Deşi conducerea băncii a încercat să poarte discuţii cu aceştia şi să le ofere soluţii alternative, precum consemnarea la CEC a respectivelor sume de bani, oamenii nu au acceptat. Pentru a se face faţă situaţiei s-au desigilat sacii care conţineau bancnote destinate distru­gerii, iar biletele au fost repuse în circulaţie, în starea în care se aflau.

Creşterea continuă şi galopantă a in­flaţiei în România după 1990 (170,2 % în 1991 şi 210,4% în 1992) a obligat banca centrală să emită în ritm susţinut noi bancnote de tipul celor aflate deja în circulaţie solicitându-se Imprimeriei să lucreze la capacitate de producţie maximă. În intervalul decembrie 1989 – decembrie 1992, valoarea nume­rarului aflat în afara sistemului bancar a crescut de circa 4,5 ori. Pentru a susţine această creştere, pe lângă mă­surile deja menţionate, banca centrală a trebuit să mobilizeze întreaga rezervă de numerar, prin repunerea în plăţi a numerarului uzat, retras din circulaţie în vederea distrugerii şi să reprogrameze, uneori, plăţile. Astfel, în funcţie de stocurile existente în unită­ţile teritoriale ale băncii centrale şi de cererile de numerar primite, se re­curgea în mod frecvent la redistri­buirea de valori între unităţi limitro­fe, pentru a acoperi temporar defi­citul de numerar. Soluţia între­văzută pentru ieşirea din impas era, pe lângă imprimarea în ritm susţinut de noi bancnote de tipul celor aflate deja în circulaţie, tipărirea unei noi bancnote, cu valoare nominală mai mare.

Consecinţă firească, lipsa numerarului din circulaţie a pus presiune pe activitatea Imprimeriei, obligată să facă faţă, pe lângă tipărirea la foc continuu a vechilor însemne monetare, la proiectarea unui nou bilet de bancă, în condiţiile în care ultima dată când pregătise pentru tipar bancnote de la faza de proiectare fusese cu 25 de ani în urmă, pentru biletele emisiunii 1966, cele care se aflau încă în circulaţie în 1990 şi au continuat să fie utilizate până în 1994.

La începutul ultimului deceniu din secolul al XX-lea, dotarea tehnică a imprimeriei BNR rămăsese la nivelul anilor 1970. Existau două maşini de imprimare specifice tipăririi de bancnote şi una de înseriere, care aveau o vechime de peste 30 ani şi, ca atare prezentau o stare de uzură, fizică şi morală, avansată, neputându-se realiza un volum de producţie acoperitor pentru BNR. Pe lângă aceste „utilaje conducătoare” pentru Imprimerie, mai existau echipamente pentru tăiat hârtie şi maşini de numărat coli, iar toate celelalte operaţiuni de pregătire a plăcilor, verificarea biletelor şi numărarea lor se făceau manual.

Practic, necesitatea creşterii rapide a capacităţilor de producţie ale Imprimeriei pusă în practică cu abnegaţie de Constanţa Gudin, director general al RAIBNR, a făcut ca, începând cu anul 1992, să fie achiziţionată, din import, o a treia maşină de imprimare plană şi primele maşini de numărat bancnote, care au înlocuit numărarea manuală.

În privinţa personalului, faţă de perioada 1985-1986 când numărul angajaţilor se ridica la 360, până în 1990 acesta s-a diminuat cu o cincime, ajungând la 295 de salariaţi. În aceste condiţii, vreme de trei ani, până în 1992, întreprinderea a trebuit să lucreze pe trei schimburi, şapte zile din şapte, pentru a onora comenzile băncii centrale.

În noiembrie 1990, guvernatorul Mugur Isărescu, numit în funcţie cu numai o lună înainte, a transmis Imprimeriei solicitarea de a pregăti tipărirea unei noi bancnote, cu valoarea nominală de 500 lei, împreună cu un proiect în creion al acesteia. De altfel guvernatorul se va implica trup şi suflet în realizarea acestei noi bancnote. La vremea aceea întreprinderea îşi avea încă sediul în Palatul Vechi al BNR şi întâlnirile cu persoanele implicate în proiect, în perioada de pregătire a acestuia, erau zilnice, fie în atelierele Imprimeriei, fie în cabinetul guvernatorului, un număr de 80 de variante de tipar de probă fiind analizate până la definitivarea proiectului final.

Noul bilet de bancă urma să fie dedicat sculptorului Constantin Brâncuşi. De ce Constantin Brâncuşi? Pentru că noua conducere hotărâse ca pe bancnotele ce urmau să fie lansate în circulaţie de BNR, în perioada următoare, să figureze numai personalităţi marcante ale culturii şi istoriei României, iar fiecare regiune istorică a ţării să fie reprezentată de o personalitate. La realizarea acestor însemne monetare urmau să fie folosite hârtie şi cerneluri de bună calitate ce permiteau a fi încorporate elemente de siguranţă ce puteau asigura o protecţie eficientă împotriva încercărilor de falsificare.

Mai mult, se hotărâse a se relua tradiţia semnării biletelor de bancă de către guvernatorul băncii centrale, tradiţie întreruptă de comunişti în 1952, odată cu reforma monetară, şi apoi cu emisiunea din 1966 când noile bancnote nu au mai purtat semnătura guvernatorului şi a casierului central, aşa cum era cutuma.

Pentru desenul în detaliu după proiect s-a apelat la Octavian Ioan Penda, artist plastic multilateral, care excela în domeniul gravurii. S-a apelat la soluţia desemnării unui artist plastic apreciat în ţară întrucât criza de timp în care se afla banca centrală făcea imposibilă o organizarea a unui concurs public de teme şi machete grafice, aferente noilor valori nominale. Penda a realizat în peniţă portretul de pe avers şi imaginea centrală de pe revers (sculptorul aşezat la Masa Tăcerii, având în spate Coloana Infinitului). Specialiştii Imprimeriei au redus la dimensiunea bancnotei desenele la scară mărită ale lui Penda, şi au completat imaginile de pe cele două feţe cu elemente de design specifice unei bancnote.

Odată proiectul acceptat de banca centrală, s-a făcut separarea pe culori a designului şi s-au realizat filmele pentru fiecare culoare, filme care serveau la fabricarea plăcilor de imprimare, proces anevoios care se desfăşura în cea mai mare parte manual. Plăcile se realizau printr-un proces de copiere fotochimică pe foi de tablă din alamă cromată. Pregătirea acestui material era ea însăşi dificilă, întrucât tabla nu avea grosime constantă pe toată suprafaţa, şi, după ce era aprovizionată de la producător, trebuia egalizată prin şlefuire manuală, acolo unde era mai groasă, cu o pastă abrazivă specială, pe bază de cărbune de tei. Odată grosimea egalizată, placa era cromată la Fabrica de Timbre sau la Monetăria Statului, apoi se întorcea la Imprimerie, unde se acoperea cu o substanţă fotosensibilă. Plăcile erau apoi impresionate la lumină cu ajutorul filmelor, printr-un procedeu asemănător fotografierii, se developau şi erau atacate chimic pentru a scoate în evidenţă relieful liniilor pe care urma a se aplica cerneala tipografică. Reuşita acestui proces depindea exclusiv de priceperea lucrătorului. Un atac chimic superficial era ineficient, iar unul prelungit putea distruge relieful de pe placă. Mai menţionăm că o placă rezista la imprimarea a 30 milioane de coli, după care se uza şi trebuia să fie înlocuită, iar la o bancnotă se foloseau simultan şapte plăci, câte una pentru fiecare culoare, patru pentru avers şi trei pentru revers.

Un rol determinant în realizarea plăcilor l-a avut Ion Tolbaru, care era gravor, angajat al Imprimeriei BNR între anii 1943-1993 şi care inventase un procedeu pentru tipar înalt constând în realizarea suportului de imprimare pe alamă cromată.

Suportul de imprimare a fost adus din import de la o firmă cu tradiţie în lumea fabricanţilor de hârtie de bancnote, respectiv Portals–Sihl, firmă care mai produsese în trecut, înainte de 1944, hârtie pentru Banca Naţională a României, deoarece hârtia produsă pe plan local de Letea Bacău, şi folosită pentru tipărirea bancnotelor de 10, 25, 50 şi 100 lei, emisiunea 1966, era improprie. Tot din import, de la SICPA, unicul producător şi furnizor de cerneluri pentru imprimeriile de bancnote, s-au adus şi cernelurile tipografice şi materialul filmelor. Este de reamintit faptul că începând cu anul 1990 au pătruns şi în România echipamente de copiat, ce puteau lesne reproduce biletele de bancă ce nu erau protejate de elemente de siguranţă performante. Tehnologia de imprimare deţinută de Imprimerie în acea perioadă nu permitea aplicarea tiparului în relief, intaglio, un element greu de falsificat, care permitea ca prin palparea unui bilet să poată fi stabilită autenticitatea acestuia. Lipsa acestui element trebuia compensată prin prezenţa altor elemente de siguranţă, cât mai performante. Este lesne de înţeles de ce BNR a hotărât folosirea de materii prime de bună calitate pentru realizarea şi protecţia noilor bilete.

Tipărirea propriu zisă a noii bancnote cu valoarea de 500 lei a început în aprilie 1991, la mai puţin de şase luni de la demararea proiectului constituind, un adevărat record. Bancnotele au fost puse în circulaţie odată cu „plata chenzinei a doua a lunii aprilie”, respectiv pe 1 mai 1991.

La tăierea biletelor din coală a ieşit la iveală un neajuns pe care nu-l prevăzuse nimeni. Lipsa de experienţă în proiectarea bancnotelor, prelungită pe 25 de ani, îşi arăta efectele. Bancnota de 500 lei, prima emisă de BNR după revoluţie, a fost în acelaşi timp şi prima bancnotă românească fără chenar alb. Bancnota avea tipar până la margine pe trei dintre laturile sale, lucru complet neobişnuit pentru un bilet de bancă, fapt care a generat unele dificultăţi tehnice legate de tăierea la format a biletelor tipărite în coli. Din cauză că designul biletului nu avea continuitate în coală sus/jos şi stânga/dreapta, erau greu de tăiat astfel încât un fragment dintr-o bancnotă să nu apară pe cea adiacentă, fapt care a pus presiune pe verificarea finală ce se făcea, şi aceasta, manual.

În contextul inflaţionist al anului 1991, după lansarea bancnotei de 500 lei au început pregătirile pentru imprimarea unei noi bancnote, aceea de 1.000 lei pe care era reprezentat portretul poetului Mihai Eminescu. Grafica acesteia a fost realizată de artistul plastic Nicolae Săftoiu. Având însă în vedere procesul laborios de pregătire a imprimării, descris mai sus, şi, mai ales, timpul necesar derulării lui, în contextul creşterii solicitărilor de numerar în piaţă, banca centrală a realizat în străinătate un prim tiraj, după care plăcile au fost aduse la Bucureşti, iar bancnotele s-au tipărit mai departe la Imprimeria BNR. Acestea aveau ca dată de emisiune „Septembrie 1991”. În primul trimestru al anului 1992 a intrat sub tipar o nouă bancnotă, având valoarea nominală de 5.000 lei, cu portretul lui Avram Iancu, realizată după proiectul aceluiaşi Nicolae Săftoiu. Machetarea şi pregătirea plăcilor s-a făcut la firma care a lucrat şi la bancnota de 1.000 lei, iar tipărirea bancnotelor s-a realizat la Bucureşti. Biletele aveau ca dată de emisiune „Martie 1992”. Legat de această valoare nominală şi de urgenţa lansării în circulaţie, angajaţii mai vechi ai Imprimeriei povestesc că, la vremea respectivă, s-ar fi luat în considerare chiar varianta adăugării unui zero pe bancnota de 500 lei, ca să se scurteze timpul de pregătire a noii bancnote.

O istorioară, oarecum hazlie, cu privire la problemele create băncii centrale este aceea că înainte de 1989 şi o bună perioadă după aceea, până la finele anilor 1990, distrugerea bancnotelor româneşti se făcea prin macerare în nişte maşini de tip hidrapulper, iniţial la Fabrica de Hârtie de la Piatra-Neamţ şi apoi la fabrica din Buşteni, bumbacul recuperat fiind apoi folosit la fabricarea hârtiei sub diverse forme. Calitatea slabă a hârtiei şi a cernelurilor folosite la imprimarea biletelor de bancă din emisiunea 1966 făcea ca distrugerea biletelor supuse procesului de macerare să fie facilă, aproape totală. Cu toate acestea, uneori, au mai fost situaţii când în hârtia higienică au fost identificate fragmente ale bancnotei de 100 lei.

Odată cu introducerea în procesul de imprimare a hârtiei de bună calitate, achiziţionată din import, s-au accentuat şi problemele determinate de distrugerea prin macerare, întrucât hârtia rezista la procesul de macerare, iar în fibrele de bumbac refolosite pentru fabricarea de hârtie exista riscul tot mai prezent să fie regăsite fragmente intacte ale bancnotelor de bancă româneşti. Mai mult, durata procesului de distrugere se prelungea semnificativ de mult şi făcea ca întreaga operaţiune să nu mai fie profi­tabilă pentru fabrica de hârtie, datorită cheltuielilor determinate de întreg procesul de distrugere. Colaborările cu cele două fabrici au încetat.

Drept urmare, Banca Naţională a fost nevoită să găsească alte soluţii. O soluţie identificată a fost de a arde bancnotele retrase din circulaţie în cup­­toarele folosite la producerea agentului termic de către centralele termice din Bucureşti şi Giurgiu. Nici aceste colaborări nu au fost de lungă durată, întrucât, de această dată, calitatea foarte bună a cernelurilor folosite la imprimare a făcut ca cenuşa rezultată să se depună pe injectoare şi filtre, pietrificându-se după mai multe cicluri de ardere, distrugând cuptoa­rele.

Având în vedere cantitatea mare de bancnote ce trebuia distrusă, pentru că fuseseră înlocuite emisiunile 1966, apoi 1991-1992, precum şi incertitudinea continuării distrugerii bancnotelor prin cele două metode practicate, până la apariţia bancnotelor imprimate pe polimer, Banca Naţională a optat pentru o soluţie mixtă de distrugere a bancnotelor de hârtie retrase din circulaţie, prin tocare, pe echipamente achiziţionate în acest scop, tocătura fiind dusă la groapa de gunoi, şi prin macerare sau ardere, atunci când era cazul.

Treptat Imprimeria băncii centrale a depăşit greutăţile anilor 1990, ajungând ca, printr-o consecventă strategie de dezvoltare a capacităţilor de producţie, să susţină programele de emisiune monetară ale băncii centrale.

Numărul tot mai mare de contrafaceri de bună calitate, realizate în afara ţării după 1995, au făcut necesară înlocuirea vechilor bancnote cu altele care să aibă o calitate mai bună a imprimării, cu elemente de siguranţă mai performante aplicate în procesul de tipărire. Pentru ca aceste bancnote să poată fi produse în ţară Imprimeria BNR, a achiziţionat un nou echipament de imprimat, tip SIMULTAN, în anul 1998, iar CA al BNR a luat decizia de a susţine efortul financiar al Imprimeriei, prin achiziţio­narea unei maşini de numerotat ce a fost pusă ulterior, printr-un contract de comodat, la dispoziţia Imprimeriei, înlocuind vechea maşină utilizată la înserierea bancnotelor româneşti încă din anii 1970.

Această maşină de numerotat, îm­pre­ună cu noua maşină de imprimat achi­ziţionată de către Imprimerie în 1998 au asigurat tipărirea bancnotelor din noua emisiune,1998, respectiv valo­rile de 1.000 lei, 5.000 lei şi 10.000 lei, pentru care machetarea şi origi­­narea filmelor s-au făcut tot în afara ţării.

Ca o încununare a eforturilor depuse după 1990 şi a experienţei acumulate, în anul 2001, la solicitarea BNR, printr-o mobilizare exemplară, Imprimeria a adoptat în numai patru luni sistemul de imprimare pe suport de polimer, fiind astfel prima impri­merie de bancnote din Europa care a tipărit bilete de bancă pe acest suport.

Imprimarea bancnotelor româ­neş­ti pe polimer este ea însăşi o poveste interesantă. Voi dezvolta însă acest subiect cu o altă ocazie.”


Ionel Niţu este director al Direcţiei Emisiune, Tezaur şi Casierie din Banca Naţională a României, din septembrie 1999. Anterior între ianuarie 1992 – august 1999, a fost director adjunct al acestei direcţii.
► A fost director adjunct la Banca Comercială Română (decembrie 1991 - aprilie 1992) şi director la Banca de Export-Import a României (mai - decembrie 1991).
► După absolvirea ASE Bucureşti a fost economist la CEC (octombrie 1981 – mai 1987). Apoi, inspector principal, economist principal II, economist principal I la Banca Naţională a României (iunie 1987 - noiembrie 1990).

https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/pr ... YarijznnCM
Ultima oară modificat 03 Noi 2021, 17:55 de către popoviciliza, modificat 1 dată în total.
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de

Mesaj de popoviciliza »

... dintr-un regretabil lapsus, în articol NU există trimitere la bancnota de 200 lei 1992.
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de spus

Mesaj de popoviciliza »

Cine este Adriana Marinescu, cel mai discret director din BNR, unul dintre cei mai de încredere oameni ai lui Isarescu, dar care timp de 23 de ani a stat alaturi de presedintii României la toate discuţiile tensionate cu FMI, unde se decidea soarta economică a României

09.04.2021 autor: Cristian Hostiuc

„Nu multă lume a auzit de Adriana Marinescu, cea care mai bine de 20 de ani a fost responsabilă cu relaţiile internaţionale ale BNR şi care a participat la toate negocierile cu FMI sau organismele financiare internaţionale.

Dacă tastezi pe Google numele Adriana Ma­ri­nescu - BNR, pe pri­­ma pagină la căutare îţi apare un profil de LinkedIn foarte sumar, o de­claraţie de avere, o organigramă şi o men­ţiune că în anii 2000 a fost repre­zentantul României la FMI. La poze apare numele Adriana Mari­nescu, dar în niciuna dintre ele nu este ea, plus că acum, la căutare, Google îţi dă poza lui Adrian Marinescu, celebrul doctor din criza Covid.

Timp de 23 de ani, Adriana Marinescu a fost unul dintre cei mai discreţi directori din Banca Naţională din punct de vedere public, nu a dat declaraţii, nu a dat interviuri, dar din poziţia de director al Relaţiilor Internaţionale a participat la toate discuţiile şi negocierile cu FMI, Banca Mondială şi cu celelalte instituţii internaţionale.

De multe ori ea i-a înlocuit pe guvernatorul Mugur Isărescu şi pe vice-guvernatorul Cristian Popa în poziţiile externe de la FMI şi de la Banca Centrală Europeană.

„Din 7 acorduri cu FMI, cred că nu am participat doar la unu“, spune ea.

Mărturie stau pozele din arhiva personală, unde apare la masa discuţiilor la întâlnirile dintre reprezentanţii FMI cu preşedinţii României Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu. Iar acolo, la ultimele discuţii finale cu şeful statului, se luau deciziile cele mai grele, cele mai complicate.

Cum erau acele discuţii, în spatele uşilor? Au trecut 20-30 de ani de atunci, puteţi spune?! Eu zic să mai treacă încă 10 ani şi mai vorbim atunci, spune Adriana Marinescu.

Din ’90 până în 2014-2015 FMI a fost cel mai important partener de discuţii al României pe teme macroeconomice, iar în anii ’90 era cel mai mare şi aproape singurul finanţator în valută al României. Discuţiile cu FMI erau în prim-plan, aproape toată lumea ştia cine era reprezentantul FMI la Bucureşti (spre deosebire de acum, când trebuie să cauţi pe Google să vezi cine mai e pe la FMI), iar politicile economice, începând de la cursul valutar până la măsurile de restructurare, erau tot timpul pe agenda zilei, având în vedere cât de greu se făceau reformele în România şi cât de lungă a fost tranziţia de la economia comunistă la o economie de piaţă.

În cadrul seriei „ZF - 30 de ani de sistem bancar în România”, Adriana Marinescu vorbeşte despre începuturile reconstrucţiei BNR după 1990 (nu era nimic atunci din ceea ce trebuia să fie o bancă centrală, era doar un nume), despre discuţiile cu FMI şi cum era văzută România la Washington (din 7 acorduri doar unu a fost dus până la capăt), despre momentele tensionate din anii ’90, când România nu avea valută şi BNR trebuia să facă rost de ea şi, nu în ultimul rând, despre Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, şi contribuţia lui la ceea ce este astăzi Banca Naţională.

La BNR, Adriana Marinescu a venit de la Direcţia Valutară din Ministerul Finanţelor, după un telefon primit de la Mugur Isărescu, proaspăt numit guvernator în toamna lui 1990.

„Alături de Lia Tase, lucram la Direcţia Valutară din Ministerul Finanţelor, unde eram şef de birou şi răspundeam de relaţiile cu instituţiile financiare internaţionale – Banca Mondială, FMI, Unctad. Aveam sediul în BNR, în clădirea din Doamnei, iar guvernatorul ne-a spus să venim la Banca Naţională pentru a face o bancă centrală aşa cum erau băncile centrale din Occident. Noi îl ştiam pe guvernator de la Institutul de Economie Mondială, pentru că mai venea pe la noi să caute literatură străină de specialitate (World Economic Outlook), studia despre cursurile valutare, iar noi eram singurul loc unde mai aveam contact cu reviste din afară, pentru că eram singura instituţie de legătură cu FMI şi Banca Mondială.”

Înainte de 1990, Banca Naţională era doar o anexă a Ministerului de Finanţe, emitea doar bani, dădea credite comerciale unor întreprinderi pe baza deciziei partidului, dar nu avea operaţiuni externe în valută, nu avea relaţii cu băncile internaţionale, nu avea supraveghere, nu avea politică monetară şi valutară (toate operaţiunile valutare ale României se făceau prin BRCE).

Relaţiile externe erau îngheţate de prin 1986-1987, când am început să plătim anticipat datoria extenă, iar practic România şi Banca Naţională erau şterse de pe pieţele financiare internaţionale şi din relaţiile cu băncile comerciale, spune Adriana Marinescu. România a fost singura ţară membră FMI care îşi plătise anticipat datoria, operaţiune care însă ne închisese multe uşi la băncile internaţionale, spune ea. Plata anticipată a datoriei extene a fost o greşeală? Da a fost o mare greşeală. Ironic, societatea românească continuă să creadă că plata datoriei externe de către Ceauşescu a fost o mare realizare. În anii ’80 nu s-au mai făcut importuri, economia intrase într-un blocaj, iar relaţiile externe cu Occidentul se diminuaseră, deşi România fusese singura ţară din blocul comunist care arătase o deschidere către Occident, la începutul anilor ’70, chiar împotriva opiniei Uniunii Sovietice.

În ’90, mai mult decât atât, jumătate din clădirea Băncii Naţionale era ocupată de Ministerul Finanţelor, iar o bună parte din angajaţi lucra acolo, inclusiv noi.

Când s-a făcut despărţirea de zona comercială din BNR, care a stat la baza formării BCR, două treimi dintre salariaţii BNR de atunci au plecat la noua bancă, aşa că noi trebuia să ne descurcăm cu cei care au rămas, spune ea.

Dar Ministerul Finanţelor nu voia să plece din clădirea BNR şi a durat 2 ani până când s-a întâmplat acest lucru.

Între Ministerul Finanţelor, care stătea în Doamnei, şi Banca Naţională, care era în Lipscani, era efectiv un zid la parterul BNR, noi îi spuneam zidul Berlinului pentru că nu puteam trece dintr-o parte în alta şi trebuia să ieşim afară, să înconjurăm clădirea, dacă voiam să mergem la guvernator, menţionează Adriana Marinescu. De-abia în primăvara lui 1992, într-o noapte, a căzut zidul Berlinului.

Guvernatorul m-a numit director adjunct la Operaţiunile Valutare, pentru ca apoi să fiu director al Direcţiei de Relaţii cu Străinătatea din BNR, a spus Adriana Marinescu.

Isărescu a fost numit guvernatorul BNR în toamna lui 1990 de către premierul Petre Roman, iar înainte fusese la Washington, la Ambasada României, având misiunea de a relua relaţiile cu FMI, cu Banca Mondială, singurele instituţii care ne puteau finanţa atunci.

În decembrie 1990 a venit la Bucureşti prima misiune a FMI, cu primul reprezentant, Mohsin Khan, un oficial de origine pakistaneză care ulterior avea să ajungă director al Institutului FMI.

Primul acord cu FMI a venit destul de repede, a fost un acord clasic stand-by cu câteva criterii care trebuia îndeplinite, iar la începutul lui ’91 deja aveam nevoie de bani pentru plăţile externe, pentru că valuta lăsată de Ceauşescu în rezerva valutară (2 miliarde de dolari), gestionată până atunci de BRCE, se consumase imediat şi nu mai erau bani pentru importurile esenţiale. Aveam o listă de urgenţă cu 11 produse esenţiale pe care trebuia să le plătim – produse petroliere, zahăr, ulei etc. –, care reprezentau 80% din comerţul exterior.

Problema era că FMI nu putea elibera banii de pe-o zi pe alta, acordul trebuia să fie trecut prin boardul Fondului şi dura cel puţin o lună, plus că o parte din bani, aproape 1 miliard de dolari, trebuia să vină de la grupul G24, al ţărilor dezvoltate, iar acolo împrumutul trebuia să treacă prin parlamentul ţărilor respective. Iniţial, noi estimaserăm că va dura 3 luni până să obţinem toate aceste aprobări, dar a durat un an şi jumătate până să vină banii de la G24.

Aşa că ne trebuia un „bridge loan“ pe o lună până să vină banii de la Fond, de vreo 400 de milioane de dolari, cât era prima tranşă de la FMI, ca să plătim importurile.

1991 - Mugur Isărescu în sala de consiliu de administraţie alături de Mohsin Khan, primul negociator al FMI în relaţia cu România. Adriana Marinescu (lânga Mugur Isărescu)

1991 - Mugur Isărescu în sala de consiliu de administraţie alături de Mohsin Khan, primul negociator al FMI în relaţia cu România. Adriana Marinescu (lânga Mugur Isărescu)

Problema era că BNR nu avea relaţii externe, aşa că nu avea de unde să ia bani până venea tranşa de la Fond. În final, guvernatorul Mugur Isărescu a găsit soluţia să luăm bani de la BRI – Banca Reglementelor Internaţionale (banca băncilor centrale), unde eram membri. 60% din bani veneau de la băncile centrale şi 40% de la Fed New York. Problema era că BNR nu avea relaţii de corespondent cu Fed New York, ele se întrerupseseră după venirea comunismului, numai BRCE avea, dar ne-au lăsat baltă, au plecat acasă. Aşa că trebuia să deschidem peste noapte aceste conturi de corespondent fără de care nu puteau să intre banii.

Şi cei de la Fed aveau o procedură de aprobare şi verificare, şi ţin minte că am rămas eu şi guvernatorul Isărescu peste noapte la BNR, alături de fata de la telex, ca să semnăm actele şi să dăm specimenele de semnătură. La ora 1 noaptea am primit răspunsul de la Fed, iar spre dimineaţă au intrat banii, menţionează ea.

În primul accord cu FMI nu am luat ultima tranşă, pentru că guvernul de atunci a făcut o compensare globală a datoriilor întreprinderilor de stat, ceea ce a majorat deficitul bugetar, care era un criteriu de îndeplinit.

În ’91, BNR încerca să refacă legăturile externe cu băncile centrale din lume şi să reprezinte România în faţa investitorilor, alături de guvern. Dar în septembrie 1991 au venit minerii, ceea ce a dat totul peste cap.

Pe mine mă trimisese guvernatorul la o conferinţă la Viena alături de Mişu Negriţoiu, care era preşedintele Agenţiei Române de Investiţii, ca să prezentăm România în faţa unor investitori străini, să spunem ce vrem să facem ca să vină la noi. Dar înainte să apucăm să ne prezentăm, pe ecrane au apărut imaginile cu minerii care au invadat guvernul, aşa că totul a căzut, nu am mai putut să facem nicio prezentare, spune ea.

1992-1994. Premierul Nicolae Văcăroiu faţă în faţă cu reprezentantul FMI Max Watson

1992-1994. Premierul Nicolae Văcăroiu faţă în faţă cu reprezentantul FMI Max Watson

Tot atunci, la Bucureşti, BNR se pregătea pentru o convertibilitate limitată a leului, avea un plan pentru realizarea acestui lucru, era discutat cu FMI dar, la fel, totul a căzut după ce au venit minerii.

Sub umbrela experţilor FMI, dar şi a unor experţi aduşi din câteva bănci centrale, BNR a început să-şi creeze departamente specializate, specifice unei bănci centrale. Banca Franţei acorda asistenţă în privinţa politici monetare, Banca Olandei se ocupa de supraveghere, iar Banca Belgiei de operaţiunile de piaţă.

Adriana Marinescu îşi aminteşte cum Steven van Groningen, actualul preşedinte al Raiffeisen Bank România, venise la Bucureşti ca expert în dezvoltarea băncii centrale.

În acelaşi timp, Mugur Isărescu ne trimitea la cursuri de pregătire în afară, pentru a învăţa cât mai repede ce face o bancă centrală şi cum trebuie să acţioneze.

Când a venit în România, FMI nu ştia ce găseşte aici, pentru că economia era închisă, iar ţările foste comuniste erau prizonierele unei economii centralizate atât intern, cât şi în cadrul CAER, modelul economic impus de Uniunea Sovietică.

1997 - Emil Constantinescu, preşedintele României, discutând cu Poul Thomson, negociatorul FMI pentru România. Thomson va ajunge peste ani directorul FMI pentru Europa şi cel care a fost responsabil de planul de salvare a Greciei din 2010

1997 - Emil Constantinescu, preşedintele României, discutând cu Poul Thomson, negociatorul FMI pentru România. Thomson va ajunge peste ani directorul FMI pentru Europa şi cel care a fost responsabil de planul de salvare a Greciei din 2010

Noi am învăţat foarte mult de la FMI, dar pot să spun că şi Fondul a învăţat de la noi, spune Adriana Marinescu.

Pentru ţările foste comuniste care aveau nevoi specifice, cu care fondul nu se mai întâlnise, s-a creat o facilitate specială de împrumut.

De-a lungul anilor, din 7 acorduri cu FMI, România a dus la capăt unul singur, în 2001-2004, pe vremea lui Adrian Năstase, şi când ministrul finanţelor fusese Mihai Tănăsescu.

De ce am eşuat în toate celelalte acorduri? Începeam bine, politica monetară şi valutară, care era în responsabilitatea BNR, făcea primii paşi, îndeplinea criteriile, dar când se ajungea la politica structurală, la politica fiscală şi politica bugetară, la restructurarea întreprinderilor de stat, lucrurile mergeau mult mai greu.

Guvernele promiteau mult, supraestimau veniturile pe care le vor încasa, iar la restructurarea întreprinderilor se făceau liste întregi, care niciodată nu mergeau până la capăt, menţionează Adriana Marinescu.

Să ştiţi că FMI era foarte flexibil, în ciuda percepţiei, ne-a acordat foarte multe păsuiri, înţelegea foarte bine situaţia, dar pentru că tot promiteam, dar nu îndeplineam, România a ajuns să aibă „lack of confidence“ la FMI, menţionează ea.

1997 - discuţie între Poul Thomson şi Ion Diaconescu, liderul PNŢCD, care a format guvernul CDR după alegerile din 1996

1997 - discuţie între Poul Thomson şi Ion Diaconescu, liderul PNŢCD, care a format guvernul CDR după alegerile din 1996

Era România o oaie neagră? Nu, deloc. Eram priviţi chiar bine, pentru că până la urmă toate ţările aveau probleme, inclusiv Statele Unite sau Franţa, ca să dau un exemplu. Discuţiile în boardul FMI erau extrem de profesioniste şi dure, chiar cu ţările mari (articolul 4), chiar dacă aceste ţări nu aveau nevoie de finanţare, precizează ea.

În timp, guvernatorul Isărescu, pentru că era un foarte bun comunicator, a reuşit să-şi creeze relaţii la FMI, ceea ce a ajutat foarte mult România în negocierile privind acordurile de împrumut.

Adriana Marinescu îşi aminteşte că la începutul anilor ’90, când erau foarte multe greve şi mişcări sindicale, echipele de la FMI intrau în guvern prin spate.

Să ştiţi că erau obişnuiţi cu astfel lucruri din alte ţări, cum ar fi cele din America de Sud, nu se speriau, menţionează ea.

Când veneau la Bucureşti, echipele FMI săteau la Inercontinental şi când coborau să vină la BNR se intersectau cu cei care făceau schimb valutar în faţa hotelului, şi aşa aflau cât este cursul de schimb real.

Până în 1997, când BNR a avut o operaţiune de „overshooting”, atunci când a lăsat cursul liber să se aşeze unde decide piaţa, cursul era controlat, pentru că guvernul PDSR voia acest lucru. Şi atunci, un curs era în stradă, în piaţă, mult mai mare, aproape de realitate, şi altul era cel pe care îl afişa BNR.

Anii ’90 au fost extrem de complicaţi pentru România, deschiderea către economia de piaţă a fost foarte dificilă, echilibrele macro erau tot timpul sub semnul întrebării, inflaţia era de 300%, iar cursul valutar leu/dolar creştea într-o zi cât a crescut acum într-un deceniu.

Societatea era obosită, nemulţumită, iar mulţi credeau că această cădere a comunismului din ’90 nu a adus nimic bun.

La începutul anilor ’90 credeam că tranziţia va fi mult mai rapidă, dar din păcate a fost mult mai lungă, cu toţii a trebuit să-i dăm dreptate lui Brucan, deşi la început l-am criticat pentru ceea ce a spus, a menţionat Adriana Marinescu.

Această tranziţie lungă a dus şi la plecarea a 4 milioane de români din ţară. Oricum ar fi plecat, nu cred că puteam să-i oprim, menţionează ea (chiar cei doi copii ai Adrianei Marinescu au plecat la studii în străinătate şi nu s-au mai întors în ţară).

Poate că dacă tranziţia ar fi fost mai rapidă, ar fi ajutat mai mult mediul economic, mediul de business.

Adriana Marinescu spune că FMI a încercat tot timpul să susţină România pentru că era în interesul ei, iar pentru reprezentaţii care veneau la Bucureşti putea să fie o rampă de lansare pentru funcţii superioare.

La FMI, România făcea parte dintr-o constituentă (divizie) condusă de Olanda, care ne-a susţinut foarte mult. Olandezii erau foarte bine văzuţi în boardul FMI, ceea ce ne-a ajutat.

Noi eram văzuţi ca oameni inteligenţi, foarte muncitori şi mulţi se întrebau de ce durează tranziţia atât de mult, de ce reformele se fac atât de greu.

Deschiderea economiei, care a venit după schimbarea politică din 1996, când a venit un nou preşedinte - Emil Constantinescu - şi un nou guvern, a dus la îmbunătăţirea situaţiei macroeconomice după 2000, în ţară a început să intre valută, iar necesarul de finanţare şi de ajutor de la FMI pentru balanţa de plăţi, pentru rezervele valutare ale BNR, a scăzut treptat până în criza din 2008/2009, când România s-a trezit, peste noapte, că nu mai are valută, pentru că banii privaţi se retrăseseră, ceea ce, în final, a dus la celebrul împrumut de la FMI, Banca Mondială, BERD şi Comisia Europeană, de 20 de miliarde de euro.

Cum a reuşit guvernatorul să facă din BNR polul de stabilitate macroeconomică şi să evite schimbările şi turbulenţele din celelalte instituţii publice?

Guvernatorul a fost şi este un foarte bun comunicator, la începutul anilor ’90 a avut viziune, a ştiut ce vrea să facă din banca centrală şi unde să ajungă, a adus o echipă tânără şi a avut încredere în ea, tot timpul a fost preocupat să învăţăm ce înseamnă o bancă centrală, aşa că ne-a trimis tot timpul la alte bănci centrale la cursuri, menţionează Adriana Marinescu.

A avut un program bazat pe 3 puncte – dezvoltarea băncii centrale, dezvoltarea sistemului bancar, unde a adus mulţi consultanţi din afară şi, nu în ultimul rând, a avut tot timpul proiecte de educaţie financiară, începând cu crearea Institutului Bancar.

De-a lungul timpului, Mugur Isărescu şi-a construit relaţii excelente cu FMI, cu celelalte organisme financiare internaţionale, cu băncile centrale, ceea ce a fost de folos Băncii Naţionale, şi implicit României, de-a lungul anilor. A ştiut să se înconjoare de oameni buni, a avut viceguvernatori profesionişti şi a reuşit să creeze echipe care să dezvolte Banca Naţională şi să o aducă în poziţia în care este astăzi.

În 2013 Adriana Marinescu s-a pensionat, priveşte acum lucrurile cu detaşare acum, când mai importante sunt Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană decât FMI.”

https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/ad ... e-20034154
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de spus

Mesaj de popoviciliza »

Un indicator pentru cine știe cum e, este calitatea însemnului monetar (din toate punctele de vedere), indicator care e legat de devalorizare.

Așa cum am spus anterior, așteptam să văd dacă noul însemn monetar, bancnota de 20 de lei, este tipar plan sau tipar înalt.

Conform descrierii BNR, avem tipar înalt, astfel încât noua bancnota de 20 lei seria 21 (anunțată ca proiect în 2019...) ajunge să ia locul fostei bancnote de 10 lei, seriile 05, 06, 07, anume acela de bancnotă pivot.
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de spus

Mesaj de popoviciliza »

30 de ani de sistem bancar în România. Traian Pometcu: Să ştiţi că românii au mare încredere în bancnotele emise de BNR, mai ales după 2005, când a venit leul greu. Cazurile de fals sau contrafacere au fost izolate

11.06.2021 autor: Cristian Hostiuc

„ ♦ Aproape 30 de ani, Traian Pometcu, 66 de ani, a fost responsabil cu protecţia valorilor Băncii Naţionale, începând de la emisiunile monetare – circulaţia bancnotelor, protecţia împotriva falsurilor şi contrafacerilor, protecţia Tezaurului Băncii Naţionale (nici nu ştiţi câte filtre care nu se văd sunt în jurul sediului central al BNR), protecţia informaţiilor şi, nu în ultimul rând, protecţia resursei umane
♦ Putem vorbi despre asigurarea serviciului de continuitate a BNR în cazuri extreme, cum a fost această pandemie, când sistemul naţional de plăţi trebuia protejat, asigurarea de lichiditate băncilor comerciale ca să facă faţă alimentării bancomatelor şi retragerilor de cash, protecţia sanitară a angajaţilor şi a conducerii
♦ El menţionează cu mândrie că BNR nu s-a confruntat în 30 de ani cu niciun incident major care să-i perturbe activitatea
♦ În 1990, la solicitarea lui Mugur Isărescu, noul guvernator, Traian Pometcu, a venit la BNR de la misiunea economică a României de la New York
♦ „L-am cunoscut pe guvernator înainte“, spune el. Întâi a fost trimis la noul departament de Supraveghere Bancară, iar apoi, după un an, Mugur Isărescu l-a desemnat să se ocupe de circulaţia monetară - bancnotele erau vechi, nu aveau elemente de siguranţă, iar copiatoarele tocmai îşi făceau simţită prezenţa în România. Pe lângă acest lucru a fost şi inflaţia, care a determinat Banca Naţională să printeze non-stop, pentru a asigura necesarul de numerar pe care îl cereau băncile comerciale, clienţii şi economia
♦ În anii ’90 România era o ţară a cash-ului
♦ „Primii ani au fost foarte grei, pentru că trebuia să schimbăm toate emisiunile monetare, dar din 1995, de când au început să intre în circulaţie noile bancnote, cu elemente de siguranţă mai ridicate, lucrurile au început să se schimbe“, spune el
♦ În 1997 conducerea BNR a început să se gândească la posibilitatea schimbării bancnotelor din hârtia clasică (bineînţeles, este o hârtie specială) în bancnote de plastic, denumite bancnote de polimer. La vremea respectivă numai Australia avea aşa ceva. Aceste bancnote erau mai scumpe ca şi cost de producţie, dar rezistau mult mai mult în circulaţie, aproape 10 ani, menţionează el. În 1999 noua conducere a BNR a luat decizia, de test, să emită o bancnotă aniversară din plastic, de 2.000 de lei, ca să marcheze trecerea în noul mileniu şi eclipsa. În urma rezultatelor, s-a luate decizia ca noile bancnote să fie din plastic, iar totul a culminat cu introducerea leului greu, o operaţiune logistică extrem de importantă, care a implicat un efort mare, după cum spune Traian Pometcu, unul dintre responsabilii acestei operaţiuni
♦ România nu prea s-a confruntat cu falsuri ale bancnotelor, cazurile fiind extrem de izolate şi depistate rapid. Şi acest motiv, că bancnotele emise de BNR, de fapt ale României, sunt destul de sigure, cu o probabilitate scăzută de falsificare, îi face pe români să aibă încredere extrem de ridicată în bancnotele lor, să le primească şi să le utilizeze fără frică, fără să stea cu emoţia că ar putea fi false
♦ Traian Pometcu spune că BNR este pregătită din punct de vedere logistic, în orice moment, să adopte euro. Dar este o decizie politică
♦ În seria de articole - 30 de ani de sistem bancar în România, Traian Pometcu vorbeşte despre circulaţia monetară, despre bancnote, despre leul greu şi, nu în ultimul rând, despre „zero“ incidente

Ca absolvent al Facultăţii de Relaţii Economice Inter­na­ţio­nale din cadrul A.S.E Bucureşti (promoţia 1980) am activat anterior 10 ani în sistemul comerţului exterior, pentru ca în decembrie 1990 să ajung să urc treptele clădirii vechi a Băncii Naţionale.

Cunoşteam această venerabilă instituţie din cuvintele bunicului meu (care în 1970 a ieşit la pensie după ani buni lucraţi în Tezaurul central) şi mai ştiam că, deşi fusese înfiinţată în 1880, abia după mai mult de 40 ani îşi recăpătase, în 1990, atributele reale ale unei bănci centrale de emisiune! Deşi mi se spusese, nu o dată, în anii copilăriei, ce va să însemne ,,Banca băncilor“, nu am crezut (şi sincer, nici nu mă vedeam bancher central!), dar mândria şi respectul care răzbătea constant din cuvintele lui mi-au dat imboldul de a urca treptele Bătrânei Doamne!

Cât am lucrat anterior în cadrul Agenţiei Economice de la New York am sprijinit, cu date şi informaţii economice de interes, activitatea Institutului de Economie Mondială din Bucureşti şi am avut deci şi oportunitea să-l cunosc pe noul guvernator Mugur Isărescu.

La prima întâlnire la BNR (ştiind că terminasem aceeaşi facultate – Comerţ Exterior) m-a întrebat, mai în glumă mai în serios, dacă vreau să lucrez în Direcţia Relaţii Internaţionale, sau la Protocol. Eu i-am răspuns, îmi aduc bine aminte, cât puteam de serios şi sincer că „îmi doresc să fiu util acestei instituţii, dle. guvernator şi dacă se poate, într-un domeniu nou!“. şi aşa am fost repartizat în proaspăta Direcţie de Supraveghere!

Eram câţiva economişti doar - dar mai toţi tineri şi dornici să facem treabă bună - să fim, cum îmi şi doream eu, utili, cu întreaga noastră expertiză şi abnegaţie! Îmi aduc aminte de tânărul director Cristian Bichi şi de Ileana Băloiu (care îmi devenise din nou colegă, după ce fusesem şi colegi de grupă în facultate).

Dar activitatea mea în Direcţia Supraveghere Bancară nu a fost de lungă durată, pentru că am fost solicitat de dl. guvernator să îmi aduc contribuţia la soluţionarea unei urgenţe în Direcţia Tezaur şi casierie (acolo unde bunicul meu lucrase peste 20 ani!).

Bine, se putea pune întrebarea ce să caute un economist specializat în Relaţii Internaţionale la Tezaur?! Răspunsul îl avea guvernatorul: Să refacem contactele Băncii Naţionale şi Imprimeriei sale în lumea mică (fără ghilimele), extrem de restricţionată, a imprimării speciale!

Sintagma imprimare specială are în vedere atât bancnotele, cât şi orice alte hârtii de valoare.

Protecţia noilor emisiuni monetare, prin introducerea de elemente de siguranţă de nivel mondial, a demarat odată cu noua serie de bancnote, iniţiată în 1990, ultima emisiune anterioară datând - din punct de vedere al concepţiei grafice şi de siguranţă - din anul 1966! Dacă am fi rămas la nivelul de protecţie al vechii bancnote de 100 de lei (probabil că cei trecuţi de prima tinereţe îşi mai amintesc cum arătau ele în circulaţie) în condiţiile exploziei mijloacelor de contrafacere, în special a copiatoarelor color, intrate masiv în România după acea dată, situaţia contrafacerilor ar fi putut deveni extrem de preocupantă atât pentru public, cât şi pentru autorităţile statului.

De mai bine de 20 ani, la Imprimeria BNR nu se mai lucrase la designul bancnotelor în circulaţie şi chiar sistarea imprimării de noi bilete de bancă a fost dispusă de la Cabinetul 2 din clădirea CC al PCR! Pentru cei mai tineri, le stă la dispoziţie o bancnotă veche de 100 lei din colecţia mea, pe care doar un plastic o ţine să nu se destrame!!! Concepţia sa grafică data din1952! Şi nu atât concepţia graficii era total depăşită, cât nivelul de protecţie împotriva falsifiicării.

La momentul 1990, Imprimeria BNR pierduse contactul cu lumea imprimă­rii speciale, care includea, atunci ca şi acum, pe lângă imprimeriile speciale (în marea lor majoritate deţinute sau având ca şi clienţi exclusiv băncile centrale şi autorităţile de emisiune), producătorii de hârtie şi suport de imprimare specială, producătorii de cerneluri şi alte produse speciale (security items) şi, mai nou, producătorii de echipamente de procesare specială a numerarului. Toţi aceştia, la un loc, atunci ca şi acum, nu treceau de numărul degetelor de la mâini (în unele situaţii, cum ar fi cernelurile, chiar de la o singură mână!

După 1990, la un nou început de drum al său ca bancă de emisiune, Banca Naţională a decis înfiinţarea unui serviciu nou în cadrul Direcţiei Tezaur şi Casierie: Serviciul Siguranţa Valorilor. Numele a fost inspirat chiar de obiectivul prioritar al realizării noilor emisiuni monetare: introducerea de elemente de siguranţă moderne, în special*) la imprimarea noilor bancnote. Acestui nou serviciu i-a revenit sarcina prospectării pieţei imprimării speciale - o piaţă extrem de restrictivă şi specializată, care acoperea imprimarea bancnotelor pentru băncile centrale de emisiune.

*) Elemente de siguranţă împotriva contrafacerii au şi monedele metalice, dar este evident că nivelul de specificitate şi tehnologie în cazul unei bancnote este superior.

Spre deosebire de cazurile de contrafacere a bancnotelor din perioada ultimilor 50 de ani - în majoritatea lor realizate în ţară şi cu mijloace mai mult sau mai puţin artizanale -, după anul 1990 am asistat, şi în România, la o perfecţionare accelerată a tehnicilor şi metodelor de contrafacere.

O posibilă explicaţie, dar nu singura, ar fi aceea că imediat după 1990, prin deschidrea spontană către lume a graniţelor României, tehnicile moderne în domeniul copiatoarelor color, al computerelor personale şi al metodelor de imprimare litografică au devenit liber accesibile şi la noi. Totala liberalizare a accesului în ţară, pe lângă aspectele pozitive dorite şi aşteptate de noi toţi a reprezentat, în acelaşi timp, şi o deschidere largă a României către lumea interlopă, crima organizată şi fenomenul infracţional internaţionalizat.

Banca Naţională a României, prin noul său serviciu Siguranţa Valorilor, a ini­ţiat şi beneficiat totodată de o strânsă cola­borare cu autorităţile române în domeniu, în special cu Brigada de com­batere a crimei organizate din cadrul Po­liţiei Române, în combaterea eficientă a fenomenului contrafacerilor de mo­nedă.

Ca o dovadă a celor de mai sus, pri­mul caz semnificativ de contrafacere, apărut după 1989, a vizat noua bancnotă de 5.000 lei - emisiunea 1993 -, apărut la 2 ani de la emiterea bancnotei, în aprilie 1995, a avut sursa de contrafacere în Italia.

La expertizarea - în cadrul noului serviciu al Băncii Naţionale - a contrafacerilor provenite din Italia, care apăruseră în circulaţie la Timişoara şi Cluj-Napoca, s-a constatat că falsificatorii nu au putut folosi şi nici reproduce cu fidelitate calitatea hârtiei speciale, cernelurile originale, precum şi o serie de elemente de siguranţă cum ar fi filigranul (din hârtie specială), respectiv o serie de elemente moderne precum: cerneala specială anticopiere şi liniatura specială antiscanner, introduse tocmai în acest scop la imprimarea bancnotei autentice. Ca urmare, contrafacerile, deşi bine realizate, au putut fi identificate şi stopate la intrarea lor în sistemul bancar. Din coroborarea ulterioară a datelor deţinute de Poliţia Română, a rezultat că bancnotele fuseseră contrafăcute într-o imprimerie clandestină din Italia, motiv pentru care s-a colaborat cu INTERPOL pentru anihilarea reţelei.

În perioada respectivă, prin inter­mediul sucursalelor Băncii Naţionale a României din teritoriu s-au dispus, cu operativitate, măsuri de întărire a rigurozităţii aplicării metodologiei de verificare a autenticităţii bancnotelor intrate în sistemul bancar.

Banca Naţională a demarat totodată o amplă acţiune de informare (nu doar a specialiştilor săi, dar şi a specialiştilor Imprimeriei BNR, care au însoţit delegaţiile BNR prin cele mai importate bănci centrale, imprimerii speciale şi producători de hârtie şi suporturi de imprimare) pentru a fi la curent, şi totodată a implementa în noile sale emisiuni, cele mai moderne tehnologii şi sisteme de protecţie monetară.

În toate acţiunile sale, Banca Naţională a cerut şi primit sprijinul – atât cât era posibil - din partea repre­zentan­ţelor României în străinătate şi, nu în ultimul rând - al autorităţilor cu atribuţii exprese în combaterea crimei organizate - în mod special al Poliţiei Române.

Mă refer aici la Biroul Naţional INTERPOL şi Brigada de Combatere a Crimei Organizate, sprijin fără de care eforturile noastre nu ar fi putut fi încununate de succes.

Nu pot să nu amintesc aici colaborarea excelentă avută atunci cu lucrătorii din BCCO (col. Călin Mateescu, şeful brigăzii, col. Petre Albu - adjunct şi de mr. Victor Moga - specialistul BCCO în domeniu).

Toţi eram tineri şi acumulam şi ne perfecţionam... din mers. Era timpul acumulărilor, dar şi al structurării atribuţiilor şi muncii specifice.

În acest context, îmi amintesc discuţiile cu mr. Victor Moga pe tema expertizării bancnotelor suspecte de contrafacere, apărute în sistemul bancar din România. Colegii de la BCCO insistau, la început, ca noi, la Banca Naţională, să expertizăm şi, prin urmare, să eliberăm certificate de expertiză pentru valutele cele mai contrafăcute (dolarul USA, în principal). Şi am căutat să le explic că atribuţiile de emitent ale Băncii Naţionale nu ne permit să expertizăm decât... ce emiteam noi, ca Bancă centrală, leul!

În final, bazându-ne pe informaţile de la autoritatea de emisiune (FED) - unica autoritate în măsură să se pronunţe în legătură cu autenticitatea dolarului USA - am fost de acord că le putem da, formal, pentru buna regulă şi urmărirea penală a cazuisticii lor, înscrisuri privind suspiciuni rezonabile în cazul contra­facerilor acestei bancnote!

Bancnotele fără fir - joaca de copii

Un caz aparte a apărut în 1995, când a fost semnalată prezenţa în circulaţie a unor bancnote de 5.000 lei - emisiunea 1993, care nu prezentau firul de siguranţă incorporat.

Ca element de siguranţă de bază, prezenţa firului de siguranţă metalic, incorporat în masa hârtiei special, este destinat în principal publicului, pentru verificarea rapidă a autenticităţii.

Analizând fenomenul, am realizat că bancnotele erau autentice, firul de siguranţă fiind însă ,extras intenţionat! Colaboratorii noştri din BCCO au investigat fenomenul şi au semnalat că unii studenţi din Iaşi - zona în care apăreau bancnotele fără fir- se jucau, încercând scoaterea firului prin extra­gere forţată… după care o re­puneau în circulaţie!

Deşi numărul de bancnote astfel prelucrate nu era de natură să îngrijoreze – de ordinul câtorva zeci de bucăţi, exista preocuparea încadrării acestora: falsuri sau deteriorate?

Conducerea de atunci a direcţiei înclina către o soluţie fermă, de nepreschimbare la valoarea nominal integrală a acestora, în lipsa elementului de siguranţă de bază - firul metalic.

Urmare discuţiilor cu Poliţia Română a rezultat că nepreschimbarea bancotelor ar fi fost de natură însă să creeze nemulţumire şi, mai mult, chiar neîncredere în bancnota de 5.000 lei!

Eu personal am insistat şi - în final - am convins colegii să propunem aprobarea preschimbării bancnotelor fără fir ca fiind deteriorate, dintr-un motiv simplu: bancnota era - în fapt – autentică, iar Banca Naţională, ca emitent, avea obligaţia primirii acesteia spre preschimbare, la valoarea nominală. Joaca studenţilor, deşi stupidă, nu putea afecta dreptul celui care primea ulterior, fără să fie atent, o astfel de bancnotă prelucrată, de a i se restitui integral va­loarea sa nominală.

Pe de altă parte, am analizat şi implementat cu producătorul măsurile tehnice necesare ca hârtia specială, care includea firul metalic, să nu mai o permită astfel de …distracţie!

Nu a durat prea mult timp şi joaca s-a oprit.

Prima bancnotă din Europa pe suport de polimer

Pe linia practicii celorlalte bănci centrale, şi Banca Naţională a trebuit să ţină pasul cu evoluţia fenomenului contrafacerilor monetare, care s-a carac­terizat printr-o evoluţie constant ascen­dentă, în ritm cu evoluţia tehnologiei şi a metodelor de contra­facere pe plan mondial.

În acest context, putem găsi explicaţia pentru care Banca Naţională a României a fost prima bancă centrală din Europa care a trecut la imprimarea bancnotelor sale pe suport de plastic, în anul 1999: bancnota comemorativă cu valoare nominală de 2.000 lei, care s-a dorit a marca 2 evenimente: eclipsa totală de soare din 11 august 1999 şi totodată intrarea în noul mileniu.

Imprimarea specială pe suport de plastic (mai exact un polimer) fusese iniţiată de Banca de Rezerve a Australiei, dintr-un simplu motiv: bancnota de 10 dolari AUS, imprimată pe suport hârtie şi emisă în anul 1968, a fost aproape imediat contrafăcută după apariţia sa! Acest fapt i-a determinat să finanţeze un amplu proces de cercetare-inovare a unui alt suport care să fie mult mai greu (de dorit chiar imposibil) de contrafăcut. Ca urmare, în anul 1988 a fost emisă noua bancnotă de 10 dolari AUS, prima bancnotă din lume pe suport de polimer. Deşi aceasta era de cca. 2 ori mai scumpă decât bancnotele pe suport hârtie, ea s-a dovedit ca fiind de 4 ori mai rezistentă în circulaţie şi – practic – imposibil de contrafăcut!

Pornind de la experienţa Băncii de Rezerve a Australiei în domeniul protec­ţiei monedei sale naţionale, Consi­liul de Administraţie al BNR a apro­bat, în ianuarie 1999, iniţierea demersurilor de machetare şi imprimare a unei bancnote comemorative pe suport de polimer.

Urmare analizei atente a modului de comportare în circulaţie (durabilitate crescută), precum şi al imposibilităţii practice de contrafacere, ulterior anului 2005 toate noile emisiuni de bancnote ale Băncii Naţionale a României au fost imprimate pe suport de polimer.

BNR a fost prima din Europa, dar am fost primii „la mustaţă“!

Eram, fără să ştim, în cursa cu o altă bancă centrală din sud-estul european! Am aflat aceasta la ceva timp după lansarea bancnotei, când la o reuniune a şefilor de securitate din băncile centrale, un bun amic, din respectiva banca centrală, mi-a zis cu năduf, atunci când le-am oferit cadou noua bancnotă : „Ne-aţi făcut-o!“ Erau şi ei în cursa machetării unei bancnote similare pe suport de polimer, dar când am lansat-o noi ei au aban­donat, pentru că ar fi vrut să fie primii.

Comunicarea

Orice nouă emisiune monetară trebuie bine prezentată, şi în timp util, către: public, bănci comerciale şi auto­rită­ţile statului.

Şi domeniul comunicării infor­maţiilor pertinente privind noile emisiuni ale Băncii Naţionale au reprezentat ceva nou, inedit, pentru noul serviciu Siguranţa Valorilor, care a avut, în mod evident, şi această sarcină: pregătirea (în condiţii de confidenţialiate) a pliantelor de informare privind noile emisiuni, care să prezinte publicului, în primul rând, principalele elemente de siguranţă împotriva contrafacerilor.

În scopul bunei informări a opiniei publice asupra elementelor de siguranţă conţinute de noile emisiuni monetare, din 1991 au fost editate periodic de BNR şi distribuite în teritoriu pliante informative care prezentau elementele noi de siguranţă destinate publicului.

Conform practicii celorlalte bănci centrale de emisiune, Banca Naţională a procedat la introducerea de elemente de siguranţă împotriva contrafacerilor, diferenţiate, ca destinatar, atât publicului cât şi sistemului bancar: principalele elemente de siguranţă ale unei bancnote, sesizabile vizual sau/şi tactil, sunt prioritar destinate publicului larg, unităţile din sistemul bancar având la dispoziţie, suplimentar, elemente de siguranţă identificabile doar cu aparatură specială.

Iar Banca Naţională, ca bancă de emisiune, şi-a rezervat dreptul de a include şi alte elemente de identificare, unice, care sunt verificate ori de câte ori bancnotele din circulaţie revin din circuitul monetar la sediul său.

Revin şi subliniez că elementele moderne de siguranţă sunt destinate, prioritar, publicului. Acesta trebuie să aibă siguranţa că se află în posesia unei bancnote autentice. Trebuie să aibă încredere că nu se află în posesia unui fals sau contrafacere.

Nu pot să nu amintesc, în acest context, de sprijinul mass-mediei, în ge­ne­ral, al presei specializate, în particular.

Un al doilea nivel de protecţie al unei bancnote moderne este reprezentat de elementele de siguranţă destinate sistemului bancar, care trebuie să depisteze orice fals/contrafacere apărută la ghişeele sale. Toate aceste informaţii se dau, de regulă, exclusiv acestora.

În plus, un al treilea nivel de protecţie este rezervat băncii de emisiune: un element sau poate mai multe, pe care doar banca de emisiune îl cunoaşte şi îl identifică la procesarea numerarului ajuns în tezaurul său! În acest fel, orice bancă sau autoritate de emisiune are siguranţa că în echipamentele sale de procesare se vor opri orice contrafaceri ar fi putut scăpa de atenţia sistemului bancar.

Momentul 1 Iulie 2005. Denominarea şi introducerea leului greu

Din punctul de vedere al celor care răspund de siguranţa emisiunii monetare, de informarea şi în final de emiterea ş distribuirea în teritoriu a noii emisiuni, efortul uman, logistic şi - nu în ultimul rând, de asigurarea protecţiei transpor­turilor de bancnote ale Băncii Naţionale, a fost – fără falsă modestie - pe măsura răspunderii asumate de conducerea executivă şi Consiliul de Adminstraţie al Băncii Naţionale în faţă întregii ţări.

În acest context, pe lângă eforturile umane şi materiale ale servicului Transport special al Băncii, un cuvânt de apreciere trebuie adresat lucrătorilor Unităţii Speciale de Jandarmi care asigura paza şi protecţia valorilor BNR şi a transporturilor sale de valori, care au colaborat ireproşabil.

Iar momentul 1 iulie 2005 - al acţiunii de lansare a leului greu nu este singular.

Unitarea Specială de Jandarmi a BNR a fost înfiinţată exact acum 30 ani, la solicitarea guvernatorului şi a fost aprobată de prim-ministrul Petre Roman, la 23 aprilie 1991 ( H.G. nr 304/ 1991).

Jandarmeria Română, prin această Unitate specială care asigură securitatea sediu­lui central al BNR şi a transpor­turilor sale de valori, prin activi­tatea sa şi a structurii de protecţie a BNR, deţine un bilanţ aparte: zero (0) evenimente deosebite în 30 ani de activitate!

Trebuie menţionat totodată că, pentru sediile BNR din teritoriu (sucursale şi agenţii) tot Jandarmeria Română- prin brigăzile sale teritoriale - are meritul incontestabil al asigurării protecţiei acestora şi al transporturilor (săptămânale) de valori monetare.

Faţă de cele prezentate, apreciez că - din punctul de vedere al protecţiei monedei naţionale - Banca Naţională a României este pregatită să treacă la pasul următor: adoptarea euro!"


Traian Pometcu, 66 de ani
1980 – ASE – Relaţii Economice Internaţionale
1980-1988 – Comerţ Exterior
1988-1990 – Misiunea economică a României de la New York
1990-martie 2021 – Banca Naţională a României, Direcţia de Supraveghere (1 an), iar apoi Serviciul de Emisiuni Monetare şi ulterior Direcţia Protecţia Valorilor
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de spus

Mesaj de popoviciliza »

Eminescu, un bun indicator pentru inflaţie şi pentru creşterea cursului valutar: Câte bancnote de 500 de lei cu imaginea celui mai mare poet român sunt pe piaţă

15.01.2021 autor: Cristian Hostiuc,

„Banca Naţională l-a pus pe Mihai Eminescu, cel mai mare poet român, pe bancnota de 500 de lei.

Dar cea mai valoroasă bancnotă de pe piaţă, echivalentul a 102 euro sau 124 de dolari, este şi cea mai puţin utilizată, pentru ca are o valoare nominală mare. Altfel se simte portofelul când ai 35 de bancnote de 100 de lei (salariul mediu pe economie) şi altfel când ai doar 7 bancnote de 500 de lei. Dar şi pentru că BNR a printat mult mai puţine bucăţi.

Conform raportului anual al BNR pe 2019, ultimul disponibil, la un total de 1,4 miliarde de bancnote în circulaţie de toate tipurile, numărul de bancnote de 500 de lei cu Eminescu era de numai 11,7 milioane, adică numai 0,8% din total.

Nu cred că prea mulţi dintre voi aţi pus mâna sau aţi văzut chiar cum arată bancnota de 500 de lei. Pentru că nu este folosită aşa des, poţi să ai surpriza să nu îţi fie acceptată la plată, în anumite zone sau la anumiţi comercianţi.

Pentru statistică, în 2019, cele mai folosite bancnote au fost cele de 1 leu, cu Nicolae Iorga, respectiv 26% din total, şi bancnotele de 100 de lei, cu imaginea celebrului Ion Luca Caragiale, cu 22% din total.

Cantitatea de bani de pe piaţă, formată din monezi, bancnote şi banii din cont, care sunt numai cifre, depinde de ceea ce produce o ţară, de produsele şi serviciile create. Dar şi de politicile guvernului, care fac deficite pentru a-şi acoperi şi finanţa cheltuielile.

Dacă sunt prea mulţi bani în piaţă, faţă de bunurile şi serviciile produse, la un moment dat va veni creşterea preţurilor, adică inflaţia şi, bineînţeles, cursul valutar va creşte, adică moneda se va deprecia.

La începutul lui 1990, la căderea comunismului, pe piaţă erau de trei ori mai mulţi bani decât cantitatea de produse şi servicii, şi de aceea România s-a trezit imediat cu o inflaţie galopantă (în 1993 a fost chiar de 300% pe an) şi cu o creştere a cursului valutar leu-dolari.

Acum, paradoxal, cu cât vom vedea mai puţine bancnote cu Eminescu, de 500 de lei, în jurul nostru, cu atât putem sta mai liniştiţi în privinţa inflaţiei şi a cursului.

Când îl vom vedea mai des pe Eminescu în portofelul nostru, ori ne-au crescut salariile exponenţial (ceea ce nu este cazul), ori suntem înconjuraţi de inflaţie şi creşterea cursului valutar.”
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1902
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Re: TOPIC dedicat lui Mugur Isarescu si celor ce au ceva de spus

Mesaj de popoviciliza »

... din păcate, se adeverește că „Dacă sunt prea mulţi bani în piaţă, faţă de bunurile şi serviciile produse, la un moment dat va veni creşterea preţurilor, adică inflaţia şi, bineînţeles, cursul valutar va creşte, adică moneda se va deprecia.”
Dar BNR se scoate, pentru că poate oricând să spună că situația de azi este din cauza scumpirilor pe plan internațional.
Iar afirmația (de anul trecut!) că dacă îl vedem pe Eminescu în portofel e semn de inflație este o prostie, nu o comentez.
Scrie răspuns